Vasile Silași, primarul comunei Chiochiș, a dovedit de-a lungul celor 5 mandate faptul că vorbele nu reprezintă nimic, atât timp cât nu sunt susținute de fapte.
Mereu motivat să aducă o schimbare în bine, domnul Vasile s-a implicat cu drag în dezvoltarea comunei. Acesta ne-a prezentat cu amabilitate câteva din proiectele și ideile sale.
Domnul primar a pus întotdeauna accentul pe educație, considerând că este o ramură care poate fi îmbunătățită. Ca urmare a acestui fapt, multe din proiectele sale au fost implementate pe această latură.
Astfel, putem reaminti modernizarea școlii Bozieș, proiect început în 2016 pe o finanțare a Ministerului Dezvoltării. Suma totală acceptată ca și finanțată a fost de 926.000 lei, licitația fiind făcută la 854.00, iar lucrările sunt efectuate în totalitate.
Determinarea și dorința de a avea un sistem educațional performant, dotat a domnului Silași reiese din vorbele sale: ,,Așteptăm o nouă finanțare pentru că am cerut și dotările sălilor de clasă cu table electronice, mobilier cu tot ce reprezintă dotare clasică pentru școală. Lucrările au fost executate în proporție de 99 %, urmând ca în vara acestui an să finalizam obiectivul de la școala din Bozieș.”
În execuție se află și școala Chețiu, Jimbor Fânața. Lângă școală există un teren sintetic realizat în 2015, de care beneficiază gratuit copiii din școală. Este cuprinsă pe lista sintezelor CNI o sală de sport în curtea școlii, singurul loc unde există un CF eligibil pentru construirea acesteia.
,,Finalizăm execuția școlii de la Chiochiș, în valoare de 1.600.000 lei și, în plus, am mai solicitat pentru teren de sport, refacerea unui acoperiș care nu era cuprins în lista inițială, reducerea cheltuielilor referitoare la funcționarea și montarea pompelor de căldură la Bozieș si Chiochiș, cu ajutorul energiei verzi.”
Energia verde este denumirea populară în ceea ce privește sursele de energie regenerabilă și nepoluanta. Alegerea unor astfel de surse reduce impactul pe care energia tradițională îl are asupra mediului.
Pentru comuna Chiochiș Vasile Silași susține ca ar fi un real folos energia verde, pentru a diminua poluarea și consumul de energie, cu scopul de a reduce costurile de funcționare, acestea ajungând la 3000-5000 lei pe luna pe perioada de iarnă.
Sănătatea este importantă și e bine sa ne asiguram că, în caz de nevoie, există un plan de protecție.
Comuna Chiochiș o să beneficieze și de:
-depunerea unui proiect pentru cămin/ spital în locația actualului dispensar, o modernizare și extindere; dispensar multifuncțional;
Implicarea și devotamentul domnului primar reies din realizările sale, vorbele fiind întotdeauna susținute de fapte. Cetățenii sunt multumiți și mândri să aibă un primar ca domnul Silași.