Astăzi, la sediul Alianței pentru Bistrița-Năsăud a avut loc o conferință de presă, în cadrul căreia a fost invitat Victor Ponta, președintele Partidului PRO România, și fostul premier al țării.
Acesta a venit la Bistrița pentru a arăta susținerea sa față de candidații la Consiliul Județean Bistrița-Năsaud, Emil Radu Moldovan, și la Primăria Bistrița, Cristian Marius Niculae.
De asemenea, prezenți la conferință au fost Grigore Timoce, președintele Organizației Județene PRO România și Cristian Codărean, președintele Organizației Municipale PRO România.
,,Îmi doresc pentru orașul Bistrița, care e un oraș care s-a dezvoltat și e un oraș special în Ardeal, să aibă în continuare un primar tânăr, în putere. Pe Cristi îl cunosc mai puțin, dar îmi este de ajuns ceea ce știu și ceea ce mi-au spus ceilalți colegi. Mă bucur că aici la Bistrița am reușit ceea ce nu am reușit în multe alte locuri, și anume să facem o alianță a celor care până la urmă și doresc același lucru și reprezintă un electorat asemănător. Mă bucur că și colegii mei de la PRO România de aici sprijină această campanie. Și mai vreau să spun plagiindu-l pe domnul Băsescu: <<Îi rog pe toți pontiștii din Bistrița să voteze cu Radu Moldovan pentru Președinte al Consiliul Județean, pe Cristi Niculae pentru funcția de primar, și cu echipa care s-a format aici pentru Bistrița. (…) Ma bucur că la Bistrița când vin, văd lucruri bune făcute, și repet dincolo de luptele si supărările de la nivel central, cred că cel mai important e ceea ce se întampla pe plan local.”
Fostul premier a afirmat că l-a susținut încă de la începutul drumului său ca președinte al Consiliului Județean pe Emil Radu Moldovan, nefiind refuzat atunci când acesta a cerut ajutorul.
,,Atunci când scopul comun este interesul cetățeanului, cu siguranță doar comunitatea are de câștigat. Oamenii buni s-au adunat să facă fapte bune.” a transmis Cristian Marius Niculae, candidatul la Primăria Bistrița, despre uniunea celor 4 partide într-o alianță.
,,Imi pare rău că dau vești proaste, criza economică va fi mai rea decât cea din 2010. Și supărarea mea la adresa Guvernului în funcție este legată tocmai de acest lucru, de faptul că <<n-au murit decât 4000 de oameni>>, vă rog să vedeți ghilimelele, și gândul domnului Orban este numai la alegeri.” a mai adăugat Victor Ponta în cadrul conferinței.
Vezi LIVE-ul de la conferința de presă chiar aici.