Mereu la datorie și atenți la nevoile semenilor, pompierii își fac datoria cu mândrie. În afara programului duc o viață liniștita, însă odată ajunși la muncă se schimbă totul!

Sunt responsabili de viețile care le cer ajutorul. Își salută colegii, își iau în primire echipamentele, sunt gata! Vor urma 24 de ore în care nu-și doresc să se întâmple nimic, dar, inevitabil, solicitările apar. Incendii, accidente, persoane cu probleme de sănătate, este aproape imposibil să nu se întâlnească cu astfel de cazuri. Alarma sună, inima brusc își schimbă ritmul, pulsul crește. Sar în echipamentele de protecție și urcă în mașini. De puține ori știu ce-i așteaptă la destinație. Pe drum, își fac scenarii, discută modul de intervenție și speră să nu fie victime implicate… Ajung la caz, inima bate și mai repede, stabilesc tactica, apoi fiecare știe ce are de făcut…Întotdeauna este vorba despre o mobilizare extraordinară. Temperatură ridicată, fum dens, oameni speriați, strigăte de ajutor, flăcări înalte… Nu sunt super eroi, dar… încearcă.

Ziua Internațională a Pompierilor este sărbătorită în fiecare an în data de 4 mai. Tot în data de 4 mai este sărbătorit Sfântul Florian, patronul spiritual al luptătorilor cu flăcările, care este prăznuit în calendarul romano-catolic la această dată.

De ziua Internațională a acestora, am rugat câțiva pompieri să ne prezinte ce înseamnă această meserie pentru ei.

,,Meseria de pompier este totul pentru mine, de mic având o afinitate pentru salvatorii noștri! Această meseria mi-a oferit ocazia de a lucra într-un cadru profesionist, ocazia de a ajuta semeni și de a mă pune în slujba comunității!” declară Victor Rus.

El explică cum această meserie i-a oferit un loc în societate, un anumit grad de respect din partea familiei sau a prietenilor.

,,Mai presus de toate, mi-a oferit ocazia de a-mi vedea visul împlinit!”

Gheorghe Leah mărturisește următoarele: ,,Ce vă pot spune despre această meserie este că nu e pentru oricine. Sunt zile când vezi doar accidente, necazuri, incendii. Sunt zile când vrei sa vezi sau sa auzi ceva pozitiv. Dar, împreună cu colegii, care sunt foarte bine pregătiți, reușim să ne încurajăm și să trecem cu bine prin toate intervențiile. Este o meserie frumoasă, nu aș renunța pentru nimic în lume. Cel mai frumos sentiment este atunci când vine la mine o persoana pe care am ajutat-o, mă privește în ochi și îmi spune „îți mulțumesc din suflet”.”

La finalul zilei, putem să numim aceste persoane îmbrăcate în costum roșu îngeri păzitori. Riscându-și viața în intervenții precum  incendiile, accidentele și inundațiile, misiunea lor principală este de a proteja oamenii, bunurile și mediul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here