Primarul Comunei Chiochiș, Vasile Silași, se adresează nemulțumițit și ironic Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsaud, Radu Moldovan, în favoarea asfaltării drumului Beclean-Chioș, printr-o postare pe Facebook.

„Sper că reușim anii ăștia, domnule președinte Radu Moldovan, să asfaltăm bietul drum dintre Beclean și Chiochiș.

Se știe bine cum că, drumul județean care leagă Becleanul de Nușeni și mai pe urmă de Chiochiș nu e <<drumul mătăsii>> dar nici unul care să pară interesant, cât de cât, pentru Consiliul Județean. Nici nu cred că mai pot face vreun reproș, fie el mic de tot, președintelui Moldovan. Ce sens are reproșul și încotro drumul Chiochișului?
Poate, mulți se întreabă dacă drumul ăsta de care tot fac eu vorbire are vreo utilitate, folosește cuiva în afara primarilor Mureșan și Silași și încă la vreo cîțiva oameni, acolo? Păi, cred că trebuie punctat că distanța dintre Chiochiș și Cluj-Napoca este de 75 km, 51 de km până la Gherla, aproape și pentru comunele limitrofe: Nușeni, Lechința, Matei, Sînmihaiul de Câmpie și, toți localnicii care circulă zilnic pe el.
Sunt sigur că există soluții, că se poate și aici, nu doar în alte părți și că, domnule președinte, sunt sigur că, aflându-vă la ultimul mandat de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nu veți lasa neasfaltat acest drum. Nu aveți cum, nu vă lasa pe dumneavostră inima să lasați valea Meleșului descoperită și din punct de vedere politic, mai ales că peste 4 ani, lucruri ce par neimportante acum, vor conta enorm, recunoscând însă că, da, ar putea să nu mai conteze deloc. Cine știe…
Așadar, domnule președinte Radu Moldovan, așa cum știți și dumneavsoatră, <<pâinea caldă, împrumut se dă>>…” a transmis Vasile Silași, primarul Comunei Chiochiș, printr-o postare pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here